Picioarele ei umede paseau pe podeaua rece.In celula intunecoasa si inghetata se auzea doar sunetul ritmic al picaturilor ce cadeau dintr-o teava ruginita.Lanturile erau legate strans pe maini si pe picioare.Metalul era de atat de mult timp acolo ca aproape devenise o parte din ea.El se topise in ea si ea in el.Era singurul ei prieten si totusi ii era cel mai mare dusman.Ei bine, aproape cel mai mare dusman.Cel pentru care isi pastra neatinsa ura,era cel ce o facuse sa poarte aceste bratari moarte.El este cel care o tine prizoniera,cel de care nu poate scapa.De ce?EL este un monstru!Este ceva ce nu ar trebui sa existe!El este cel care nu merita nici cel mai mic strop de mila!Pantalonii ei in carouri de un albastru inchis total,sunt incomfortabili dar noi.Macar nu se putea plange ca nenorocitul nu se ingrija de hainele ei.Daca si-ar putea elibera o mana,numai una,l-ar face pe ciudatul asta sa regrete ziua in care s-a nascut.Dar nici daca ar fi avut o mana libera nu i-ar fi facut nimic.El avea lucrul ei cel mai pretios.Fratele ei mai mic era si el intr-una dintre celulele infecte ale nebunului.Sau nu era!Auzise ca omul asta era un pedofil scrantit care adora adolescentii, baietii adolescenti ca fratele ei.Asta era unul dintre motivele pentru care nu se putea razbuna.Dar era sigura ca intr-o zi,destul de curand isi va infige unghiile in gatul lui si va putea simti sangele cald si placut la atingere dar imbaxit de pacate murdare alunecandu-i incet pe mana si il va auzi pe el horcaind si implorand iertarea.Dar nu o va primi.In timp ce ea isi hranea ura cu imaginle corpului insangerat al omului,un scartait o trazi la realitate.Usa veche plina de jeg se deschise incet,lumina umpland camera numai pentru a lumina niste pereti infecti,plini de igrasie.Fata cazu.Era el .Nimic nu mai avea sens acum,nici macar razbunarea cand frica puse stapanire pe ea. Parul lui lung si negru il facea mai feminin decat era,fata palida de un alb bolnavicios era infricosatoate si limba lui...eeeaaaahhh....ii dadea fiori pe sirea apinarii si o facea sa inghete cand il vedea lingandu-si buzele zambind sinistru.Acelasi zambet ciudat se afla si acum pa buzele fine ale bosorogului.DA!El era un bosorog desi nici parul,nici corpul nu o aratau.Ea privea in sus paralizata la omul care se apropia incet de locul in care cazuse!Nebunul inca avea curajul sa zambeasca.S-ar fi simtit revoltata daca nu ar fi fost ocupata sa se abtina sa tipe sau sa izbucneasca in plans intreband de fratele ei.El inca zambea.Se abtinu sa vorbeasca musvandu-si buza de jos.Se abtinea desi mintea ei se chinuia sa o faca sa strige si sa inceapa sa planga:"De ce nu ma lasi in pace?De ce?Doar lasama in pace!!".Dar nu o zise.Mandria ei era mult mai importanta decat frica, decat orica durere.Un singur lucru era mai important decat mandria si acela era fratiorul ei mai mic.Era determinata sa isi recapete calmul ca sa poata sa il ajute.Stia ca fratelui ei ii placeau baietii si nu avea nicio problema cu asta dar nu credea ca il placea pe perversul batran.Acum se ridica incet,dandu-i omului din fata ei un indiciu cum ca ar vrea sa poarte o discutie serioasa.Zambetul enervant al maniacului deveni mai larg si gandi"ku ku..asta va fi interesant".
PS:M-am hotarat sa incep o povestioara la care o sa scriu din cand in cand,ca sa va mai scot din monoton.Asta a fost primul capitol.Nu stiu cand va fi urmatorul.Depinde de inspiratie...ei, ce credeti??O sa aiba yaoi in alte capitole.
Bye and i assure you that One day yaoi will rule the world
